Samsung vrea să bată competiția și lucrează deja la rețeaua 6G

de: Teodora Tudosie
05 06. 2019

Deși tehnologia 5G abia e disponibilă în câteva locuri de pe planetă, Smasung face deja primii pași spre dezvoltarea rețelei 6G.

Samsung a anunțat oficial lansarea unui centru de cercetare dedicat dezvoltării rețelei 6G, Advanced Communications Research Center. A alcătuit în acest sens o echipă de cercetători în domeniul telecomunicațiilor care să pună bazele tehnologiei viitorului.

Planurile Samsung sunt gândite însă pe termen lung. Pentru ca tehnologia 5G să ajungă una mainstream e cale lungă, iar implementarea unor rețele 6G e și mai departe de atât. Speră ca astfel va ajunge prima companie care va oferi rețea 6G către utilizatorii de internet ai planetei.

Nici nu este clar încă ce va însemna tehnologia 6G. Cercetările susțin că aceasta s-ar putea conecta la rețeaua de sateliți și ar oferi acoperire la nivel global. De asemenea, viteza de internet cu care tehnologia 6G ar putea veni este una incredibilă: ar putea ajunge chiar la 10 sau 11 GB pe secundă.

Samsung se gândește la 6G, dar și rețeaua 5G e una nouă

Între Coreea de Sud și Statele Unite a început o adevărată cursă 5G. Teoretic, tehnologia 5G s-a lansat în premieră în Coreea de Sud, doar cu câteva ore înainte ca aceasta să apară în Statele Unite. Totuși, realitatea este puțin mai complicată. Rețeaua 5G a fost, într-adevăr, disponibilă pentru prima dată în statul asiatic, însă doar pentru câteva celebrități alese. Statele Unite au catalogat acțiunea rețelelor mobile sud-coreene drept una care să atragă atenția.

În Statele Unite, operatorul de telefonie Verizon a lansat rețeaua 5G în aceeași zi, la câteva ore după Coreea de Sud. În Europa, primul stat cu o rețea 5G funcțională a fost, surprinzător, Polonia.

Aceasta nu e prima dată când Samsung vrea să fie înainte. Compania a lansat deja mai multe telefoane care suportă și tehnologia 5G, cu destul de mult timp înainte ca aceasta să fie lansată.